can't stop the waves...

Stress is an inevitable part of living and I don't think that there's any way in which we have to cure our stress, but actually enjoy the challenges that help us strech our own envelope. You can't stop the waves, but you can learn to surf <<Jon Kabat-Zinn>>

Stresul... pe cât de mult se vorbește despre efectele pe care le are (sau nu) în viața noastră, pe atât de mult mi se pare că nu să știm, de fapt, mai nimic despre el. Cu siguranță, este mai mult decât ceea ce ajunge în majoritatea timpului la noi, un slogan repetat obsesiv, sau laitmotiv în vreo reclamă.

Nu e ușor de făcut distincție între stresul maladiv, cel care ne poate destabiliza (inclusiv în plan fizic) și emoțiile de tot felul, firești, cu care ne întâlnim de-a lungul vieții, și pe care nu le putem evita. De altfel, nici nu cred că e de dorit să le evităm, ar însemna să ne deconectam de la tot ceea ce simțim, nu e ca si cum am avea un buton pe care îl putem închide/ deschide selctiv. Ne amăgim însă, crezând că e în puterea noastra să îndreptăm (de parcă ar fi ceva de îndreptat), ne războim cu noi înșine și ne învinovățim, iar asta nu face decât să pună și mai multe paie pe foc.

Cred, și experiența mea din ultimii 3 ani îmi întărește convingerea asta, că este mai bine, mai sănătos să ne întâmpinăm toate emoțiile cu acceptare de sine, încercând să descifrăm și să integrăm ceea ce spun despre noi, dându-le timp să se consume și lăsându-le apoi să treacă. Pentru că, pană la urmă, nimic din ceea ce ni se întâmplă nu este pentru totdeauna.

Sunt mulți oameni care, mai ales dacă au trecut printr-un moment de cumpănă, își regăsesc speranța într-o astfel de abordare nerealistă, eronată, care nu ține cont de faptul că este o diferență mare între stresul acut și cel cronic, sau că riscul de a produce efecte pe termen lung are legătură, mai degraba, cu nevoile noastre emoționale neîmplinite, cu incapacitatea de a ne exprima emoțiile. Iar asta nu înseamnă nici să le reprimăm, nici să le negăm... ba dimpotrivă.

O neliniște pe care am trăit-o si eu destul de intens mai ales în primul an după diagnostic. Imi amintesc eforturile pe care le-am facut ca să navighez emoțional acea perioadă care a coincis, din păcate, cu începutul pandemiei, dar și cu o schimbare în plan profesional. M-a ajutat mult să o pot exprima și deconstrui în felul acesta, cu ajutor și îndrumare, în terapie.

Este o perspectivă diferită, mai nuanțată, care mie, personal, îmi aduce un plus de claritate și, poate, ceva mai multă încredere în a-mi da voie să trăiesc cu inima deschisă, conectată cu emoțiile mele. Așa cum este descris în cartea pe care o citesc acum (și pe care o recomand tuturor celor care simt că e loc de mai multă conștientizare în viața lor): 

Gabor Maté (link)

When the body says no: The Cost of Hidden Stress

Stress is a disturbance of the body's internal balance [...] triggered by physical damage, emotional trauma, or just by the threat of such trauma, even if purely imaginary. Temporary elevation of cortisol that occurs in episode of acute stress is healthy and necessary. Not healthy are the chronically elevated cortisol leves in chronically stressed persons

The most consistently identified risk factor is the inability to express emotion, particularly the feeling associated with anger. The healthy energy of anger has been shown to promote healing, while the repression of anger and the unregulated acting-out of it (rage) are both examples of  abnormal release of emotions that is at the root of disease

The first step in retracing our way to health is to abandon the attachment to what is called compulsive positive thinking, which is based on the unconscious belief that we are not strong enough to handle reality. In order to heal, it is essential to gather the strength to think negatively, to consider what is not working. What is not in balance? What have I ignored? What is my body saying no to? Learning what signs of stress are in our bodies as the pituitary is a much better judge of stress than intellect, either conscious awareness or observed behavior