arta conversației

Fiindcă ea nu plângea niciodată pentru vreun motiv anume. Trecuse peste multe motive, peste multe și grele, și nu-i picase o lacrimă. Și deodată, când justificarea imediată, cauza lipsea dintre evenimentele recente, o apuca un plâns de parcă se sfârșea lumea... Erau momente când, într-un sinopsis al amărăciunii, își vedea etalată toată viața. Nu ura atunci pe nimeni, nu se compara cu nimeni, nu se considera nenorocită, nu acuza soarta, dar simțea nevoia să de ceva afară din sufletul ei, ceva ce nu mai încăpea. Era un fel de a face ordine și curățenie în sinea ei [...[

Viața-n care aveam eu locul meu cinstit, viața la care pornisem cu toată credință - ce s-a ales de ea?... Numai în reconstituirile arheologice vasele sparte rezistă, cu petecele lor albe, fiindcă schimbă moartea din pământ cu moartea dindăratul unei etichete. În viața căsniciilor, vasele cârpite nu țin, fiindcă în ele se gătește [...]

În viață, repetabilă e numai durerea, numai ea are ediții mereu adăugite și-mbunătățite. Toate fructele au sâmburii amari [...]

Nimic neobisnuit pentru un anotimp ca ăsta. Un amurg vânăt. Totul, deci, asa cum trebuie să fie.