Știu, pare a fi resemnare, acceptare… Cred însa că-i mai degrabă încercarea de a descrie sentimentul straniu provocat de faptul că nimic nu pare a fi întâmplător.
Am un obicei prost, acela de a-mi proiecta în minte viitorul, îmi dă probabil impresia că pot controla ceea ce se întâmplă cu mine. O viziune utopică asupra vieții, în ciuda faptului că a fost deseori influențată de nuanțe pesimiste. Realitatea, așa cum este pentru fiecare dintre noi: cu bune si rele, reușite si eșecuri, zâmbete si tristeți, nu a coincis de prea multe ori cu scenariul din mintea mea. Însă ceea ce a contat întotdeauna a fost gândul că sunt etape firești, lecții de viață care mă vor ajuta să-mi găsesc drumul.
"Este ca si cum ați zări un om la linia orizontului, nu puteți spune dacă este femeie sau bărbat, dacă vă este prieten sau dusman, distanța vă împiedică să-i distingeți foarte bine trăsăturile. Așa poate fi descris ceea ce aveti dvs. acum. În timp, se va putea vedea mai bine. Nu stim însă cat va dura, sau dacă nu ne vom da seama la un moment dat că este vorba despre un dusman". Am încredere în medici, sau mai bine zis, am căutat medici în care sa pot avea încredere. Și care să-mi explice de ce este asta cea mai buna variantă.
Ei bine, au avut dreptate. Mărturie stau cicatricea mică și rezultatul biopsiei: fără modificări grave, dar cu risc de evoluție într-o direcție nedorită. Deși nu cu mult timp în urmă eram copleșită de teamă și gânduri triste, încerc acum să privesc partea plină a paharului. Toată această experiență m-a facut, sper,
mai puternică. Și mai hotărâtă să am grijă de propria-mi persoană, nu doar din
punct de vedere medical.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu