O ușă deschisă prin care să evadez - zâmbesc, parcă de abia acum înțeleg ce am vrut să spun cu chestia asta...
Să vorbesc despre mine, și să spun lucruri care chiar contează, reprezintă o provocare pe care doar cei care mă cunosc cu adevărat, puțini la număr și prețioși ca diamantele cu multe carate, o pot înțelege. Să mă amăgesc cu gândul ca temerile pe care intuiția îmi spune sa le păstrez doar pentru mine nu contează, fiind cel mai probabil o exagerare a imaginației mele, este o formă de auto-apărare prin care încerc să-mi resetez butonul de panică, deseori mult prea sensibil.
Mi-aș dori ca în curând să
pot privi în urmă fără resentimente, să reușesc să înțeleg și să accept schimbările
pe care le-am trăit în această perioadă, rostul fiecăruia dintre pragurile pe
care le-am avut de trecut.
Nu împărtășesc ideea că te poți bucura de prezent doar dacă trăiești
clipa fără să te gândești
la trecut sau viitor, ba dimpotrivă. Cred că trecutul se regăsește în toate
alegerile pe care le facem, că putem da o valoare mai însemnată prezentului, încercând să aflăm despre noi acele lucruri pe care nu am
avut înțelepciunea sau curajul să le înțelegem pe deplin atunci când s-au întâmplat.
Se spune că trebuie sa faci pace cu trecutul pentru a putea trăi
prezentul...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu