We're so hopeful at the beginning of things. It seems like there is only a world to be gained, not lost. They say inability to accept loss is a form of insanity. It's probably true. But sometimes… it's the only way to stay alive <<Shonda Rhimes - Grey’s Anatomy>>
Secvența în care Meredith si Derek - îngrijorați pentru sănătatea micuței Zola, complet bulversați din pricina neputinței de a fi alături de ea până când nu se rezolvă impasul în care s-a ajuns cu procesul de adopție, îi cântă la telefon așa cum obișnuiau probabil în serile petrecute împreună, este dureros de autentică.
Sunt oare aceste încercări îndârjite de a nega realitatea doar un mecanism de supraviețuire? Sau este vorba despre o etapă de sacrificiu până momentul în care te ridici de jos hotărât să nu te lași doborât?
Cele mai multe povești din filme se încheie cu happy-end, sau măcar cu răsturnări spectaculoase de situație. Cele mai tumultoase povești de viată nu ajung aproape niciodată la un astfel de deznodământ. Sau, cel puțin, nu fără o doză de compromisuri și renunțări, pe măsura fiecaruia dintre noi. Nu degeaba se spune că primim atât cât putem duce.
LOVE
Simt că mor de singuratate, de iubire, de disperare, de ură. Gândul renunţării este atât de amar, încât este de mirare cum omul a ajuns să-l conceapă <<Emil Cioran>>
A trecut aproape o veșnicie din vremea când îmi amăgeam tristețea iubirii pierdute cu gândul că și-a găsit fericirea. Chiar dacă asta a însemnat să aleagă un alt drum. Chiar dacă eu simțeam că nu pot respira fără el. În amalgamul nefiresc de iubire și ură pe care doar jumatățile de adevăr îl scot la iveală, am trăit atunci pentru prima oară în viață sentimentul copleșitor că las in urmă o parte din ceea ce credeam că pot fi, pe mine însămi asa cum nu aveam să mă mai regăsesc vreodată.
LOSS
Încercarea nereușită de a promova din prima examenul care să-mi asigure un loc pe lista celor admiși la facultate - cursuri de zi a declansat un adevărat tsunami de frustrare și dezamăgire. Nu era nici pe departe un capăt de țară, însă mie nu-mi spusese nimeni până atunci că fiecare șut in fund înseamnă un pas înainte. Şi că orice experiență de acest fel este, până la urmă, o lecție de viață pe care este păcat să o irosești cu lamentări inutile.
Se spune că atunci când destinul închide o ușă, undeva se deschide o fereastră. Astfel, neșansa de a începe cu dreptul ceva ce oricum nu avea să-mi ofere mai nimic din așteptările cu care pornisem la drum, a a coincis cu bucuria de a descoperit într-un mod cu totul neasteptat, miracolul unei altfel de iubiri – o dragoste plină, împărtășită, pe deplin asumată, așa cum aproape ca nu îndrăzneam să sper atunci când mă aflam "pe culmile disperării".
LEGACY
Îmi revine acum în minte un alt episod din “Grey’s Anatomy”, cel in care soțul unei paciente pentru care nu s-a mai putut face nimic, se întoarce la spital și îi impușcă pe cei care i-au refuzat șansa unei noi încercări de tratament. Inclusiv pe Derek, recent numit șef al secției de chirurgie și, în consecință, responsabil cu luarea deciziei deconectării pacientei de la aparate. Lucrurile se complică rapid, însă nimic nu o impiedică pe Meredith să-i ceară atacatorului să o împuște mai degraba pe ea, iubita lui și mama începutului de viață pe care-l poartă în pântec. Intr-un moment de inspirație, Cristina si Jackson folosesc trucul cu monitorul aparent deconectat, pentru a câștiga timp și a-i salva viața lui Derek. Din nefericire, Meredith continuă să se confrunte cu situații care nu-i dau răgazul să se gândească la ceea ce i se întamplă ei. Astfel, nu ezită nici un moment să salveze viața unui coleg împușcat în loc să reacționeze atunci când vede că sângele îi curge șiroaie pe picioare, semn ca sarcina este compromisă. Si nici măcar nu apucase să îi spuna lui Derek...
Indiferent cum s-ar derula un astfel de "film" - cu sau fără momente tragice și dileme întortocheate din care nu poti ieși decat cu sufletul sfâșiat de remușcări, durerea unei pierderi de sarcina este greu de descris in cuvinte. Oricât de lipsit de dramatism ar părea din perspectivă medicală acest “proces de selectie naturală”. Si indiferent cât de insistent ți s-ar reaminti că ai făcut tot ceea ce-ți stătea în putere - analize și controale perodice, gândire pozitivă și renunțări în plan profesional, pentru a evita riscurile de orice fel. Până la urmă, rănile se vindecă, însă cicatricile nu dispar niciodată. Nici măcar atunci când afli că ești printre norocoșii cărora destinul le mai dă o șansă.
Provocările cu care viața ne-a pus la încercare până am devenit părinți, dar mai ales în anii care au urmat, ne-au îmbogățit cu însușiri a căror lipsă nu o resimțeam la început de drum în doi: înțelepciune, răbdare, curaj. Într-un fel, simt că a fost nevoie să trecem peste toate aceste praguri pentru ca iubirea din tinerețe să se transforme într-o mare dragoste. Suntem acum în formație completă, asa cum îmi place mie sa spun. Sau aproape completa, căci nu știu de ce mă încearcă uneori sentimentul straniu că puiul mic devenit îngeraș era fetița pe care n-o vom putea avea niciodată, deși ne-am dorit-o cu tot sufletul.
Cred cu tărie ca ne este dat să ne confruntam cu regrete și neîmpliniri - altele decat tristețea provocată de trecerea în neființă a celor dragi pentru ca, în cel mai imprevizibil mod cu putință, sufletul nostru să se poata bucura de ceea ce va urma. Uneori pașii ne poartă către un nou și negândit inceput de drum, alteori aflăm cu surprindere că nu ne lipsește curajul de a face pasul salvator peste prăpastia care părea imposibil de trecut.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu